despre dragoste si sindromul happy endings

“To be in love is merely to be in a state of perceptual anesthesia.” – H.L. Mencken

Inca de la o varsta frageda suntem bombardati cu povesti de dragoste nemuritoare si finaluri de basm. Disney a facut din asta nu doar o afacere foarte profitabila ci si o adevarata stiinta. De la Cenusareasa si Frumoasa din Padurea Adormita pana la Alba ca Zapada si Ariel, capetele naive si inocente, ne sunt umplute cu ideea ca intr-o zi Printul nostru va veni, ne va saruta tandru, ne va lua de mana, va face din noi femei onorabile si vom trai fericiti pana la adanci baraneti.

Abia dupa ce sarutam mai multi broscoi incepem sa ne intrebam (oarecum surprinse?!) pe unde naiba bantuie bezmetic Printul nostru? Nu cumva am trecut deja pe langa el ? L-am cautat sau asteptat indeajuns ? Cum stim ca l-am gasit, ca el este cel promis si asteptat, The One ? Pentru ca, sa recunoastem, dragostea nu este chiar rationala si ne poate lua mintile!!! Ne poate induce in eroare facandu-ne sa credem ca, in sfarsit, am gasit persoana potrivita, cand de fapt ne uitam la cel de langa noi cu ochii injectati de o supradoza de endrofine si adrenalina.

Urmarea ? Un rezultat fals-pozitiv !!!

Realitatea este ca povestile de dragoste nu sunt intotdeauna simple, nu curg intotdeauna lin si firesc.

Ne amintim, inundati de un val de caldura, de primul sarut, de mirosul inconfundabil, de romantismul relatiei la distanta, de fluturii din stomac si de bataile accelerate ale inimii....

Este euforic, ametitor si toxic dar ne face sa fim vii si curajosi, sa vrem mai mult.

Doar ca, odata ce lucrurile se aseaza, inima-si regaseste ritmul normal, fluturii dispar si odata cu ei si “ochelarii de cal.”

Mirosul nu mai este intotdeauna placut, distanta devine dintr-o data <prea mult> si incepem sa ne intrebam “la ce naiba m-am gandit, ce m-a adus langa omul asta?”

Asteptam, cautam, alergam cu nerabdare dupa senzatiile euforice date de inceputul povestilor noastre de dragoste dar, de cele mai multe ori, nu facem nimic ca sa pastram flacara aprinsa.

Constatam, fara mirare, ca Printul redevine broscoi, Printesa se transforma intr-o sora vitrega urata si rea.

Din cand in cand gasim insa pe cate cineva care sa ne aminteasca de ce NU trebuie sa ne multumim cu putin. De ce n-ar trebui sa ne oprim pana cand nu gasim dragostea aceea mare, definitiva si intreaga, care sa ne faca liberi si demni, care sa dea sens vietii noastre.

Barbatul care ne aduce flori fara motive speciale si ne tine de mana nu doar pe strada ci si in somn, domnii de vis-a-vis care, dupa 55 de ani de ani de casnicie, schimba priviri complice la micul dejun si ies din casa doar tinandu-se strans de mana... Parintii care, dupa mai mult de 30 de ani impreuna, inca gasesc motive sa rada si sa-si aminteasca ce i-a facut sa se indragosteasca iremediabil unul de celalalt.....

Asadar, dincolo de demistificarea dragostei si in ciuda despartirilor urate, a indoielilor si amagirilor, romantica fara speranta din mine, inca zambeste cand un barbat imi ofera flori fara motiv, cand imi deschide usa sau imi ofera haina lui, cand isi aminteste detalii si franturi de cuvinte care-au insemnat ceva, candva... ...Si, cine stie ?! Ar putea fi chiar el, Printul meu din povestea cu care reusea sa ma adoarma bunica mea, pe vremea cand inocenta imi permitea sa traiesc fericirea sublima doar imaginandu-mi lumea fabuloasa din basmele ei...

 P.S

By the way…nu pot sa inchei fara sa amintesc si cum se  termina basmele de care vorbeam, adica sfarsitul acela...<adevarat> nu versiunile fanteziste Disney :))

Cenusareasa este batuta si umilita de mama vitrega inainte sa-si intalneasca Printul, Frumoasa Adormita este <violata> de un print caruia-i aduce pe lume un copil care (e drept!) o salveaza in cele din urma.

Alba ca Zapada este gasita, fara viata, in padure de catre un Print pe care, in treacat fie spus, nu-l vazuse niciodata, care o readuce la viata in incercarea de a o deplasa, facand-o sa vomite marul otravit iar Mica Sirena a murit cand printul mult iubit s-a casatorit cu alta. 

Oare de ce bunica mea nu mi-a povestit si versiunile astea?

Asta m-ar fi scutit de cateva deziluzii si poate chiar m-ar fi tinut departe de cateva broaste raioase.