poveste despre muzica, varsta si prieteni

Pentru a nu stiu cata oara in ultima vreme, astazi, mi s-a intamplat sa fiu intrebata condescendent, ce varsta am, in contextul unei conversatii «destepte» despre...muzica. 

Am o mare pasiune pentru muzica buna, pentru tot ce inseamna Blues, Soul, Jazz, Chill Out, Rock dar, de fiecare data cand discut despre asta cu cate un prieten de ocazie, sunt intrebata aproape inevitabil, daca-s nascuta in cretacic.

Priviri crucise, dezaprobare vadita, comentarii ironice privind apartenenta la era mezozoica, le-am intalnit pe toate atunci cand m-am lasat dusa de val si mi-am spus, cu glas tare, preferintele muzicale.

Vorbind despre singurul concert live in care am avut sansa sa-l vad pe Leonard Cohen, un interlocutor avizat si autodeclarat iubitor de muzica, a fost de-a dreptul contrariat de pretul pe care l-am platit pentru a putea vedea «un dinozaur». (Inutil sa va spun ca cele 4 ore live de emotie si magie au meritat fiecare cent platit).

Pe vremea cand traiam in Romania, lucram cu un domn care nu m-a mai avut la inima din momentul in care a aflat ca eram fana declarata a lui Freddie Mercury. In discutii vehemente si extreme i-a negat calitatile ca artist pentru ca era puternic deranjat de orientarea sa sexuala.

Astazi, vorbind despre Nina Simone, Lou Rawls si mai tanara dar super talentata Diana Krall, pe langa comentariul legat de varsta mea (by the way I'm not even 40 yet!) am mai auzit si un comentariu care  m-a lasat fara cuvinte: «Soul, jazz and a joint. What a  pleasant trip!!! You need to find something else to do».

Da, cred ca am nevoie sa imi gasesc alti prieteni!!! Unii care nu asociaza muzica adevarata cu drogurile, varsta sau sexul.

Acum cativa ani, la scoala, in Canada, am avut de facut un eseu la un moment dat despre muzica si preferinte muzicale. Am ales sa vorbesc despre legendele mari ale blues-ului clasic: Muddy Waters, Willie Dixon, Robert Johnson, James Cotton, Sonny Boy Williamson, Howlin Wolf. Despre originile unei arte care a marcat toata muzica cu tobe și chitare: BLUES-ul.

Nici unul dintre colegii mei de clasa, de origini, profesii si varste diverse, n-a recunoscut macar unul din numele mari de care vorbeam. Au fost cu totii surprinsi sa afle ca de fapt tot ceea ce inseamna astazi jazz, soul, funk, rock’n’roll este rezultatul blues-ului care a pus accentul mai ales pe balans ritmic, pe emotie si expresie sufleteasca.

Eseul meu a generat, pe langa discutiile si auditiile din clasa, o iesire la Piano Rouge, la o seara live de soul si jazz. Cei mai multi au fost incantati sa descopere melodii si voci care le-au bantuit mintea si sufletul ani in sir, dar carora nu s-au obosit sa le afle numele.... Intalnirea aceasta muzicala e una din putinele amintiri pe care le pastrez in suflet, vis-à-vis de perioada in care am fost la scoala, in Canada. :))

Asadar, vedeti voi, exista pasiuni, care desi-s consumate in intimitate, starnesc controverse.

Eu nu pot exista fara muzica, iubesc cu patima muzica, in muzica ma pierd si ma regasesc, pe muzica ma indragostesc iar si iar, devin boema, spirituala, inteleapta, pasionala, altfel. Indiferent de cat de multi "prieteni" imi atrag atentia ca ceea ce ascult nu e...cool si-mi adauga ani (nemeritati) la etatea mea rezonabila, inca.